Tiberiu Dobre, noul Head of Telecom Division în cadrul Samsung Electronics România
București, România – 18 septembrie, 2018 – Samsung Electronics România anunță numirea lui Tiberiu Dobre în funcția de Head of Telecom Division. Tiberiu Dobre s-a alăturat echipei Samsung în luna septembrie, iar în noul său rol va fi responsabil de strategia întregului portofoliu de produse telecom, precum și de rezultatele de vânzări ale companiei pe acest segment.
„Filosofia Samsung este că evoluția și inovația sunt posibile doar prin provocarea limitelor. Mă bucur că am acceptat provocarea de mă alătura companiei și că am ocazia, astfel, să îmi aduc propria contribuție în dezvoltarea filosofiei de brand și în creșterea business-ului local. Sunt convins că împreună vom reuși să ne depășim limitele și să redefinim modalitatea în care comunicăm”, a declarat Tiberiu Dobre, Head of Telecom Division, Samsung Electronics România.
Tiberiu Dobre are o experiență de aproximativ 15 ani în domeniul IT&C, din care mai bine de jumătate i-a petrecut în cadrul a două companii de telecom.
În perioada 2003 – 2008 a fost Account Manager în cadrul Nokia, iar ulterior, între 2008 – 2012, Dobre a fost Country Manager PSG și Country Manager Printing & Personal Systems în cadrul HP, unde a răspuns de vânzările de computere şi imprimante. În ultimii ani, acesta a dezvoltat divizia de clienți mari, din zona corporate, pentru Vodafone România, în calitate de Director – High Corporate al Vodafone Enterprise.
Noul Head of Telecom Division al Samsung și-a început cariera în domeniul asigurărilor, la Generali, ca Regional Sales Manager, apoi ca National Sales Manager în cadrul Allianz Țiriac.