tehnikonline.ro Uncategorized Wacom lansează o nouă tabletă din seria Cintiq, dedicată profesioniştilor în devenire, studenților și entuziaștilor

Wacom lansează o nouă tabletă din seria Cintiq, dedicată profesioniştilor în devenire, studenților și entuziaștilor



Bucuresti, Romania – 9 Ianuarie 2019 – În cadrul Consumer Electronic Show (CES), Wacom anunţă o nouă gamă de tablete grafice. Wacom Cintiq 16 este o alegere fantastică pentru schiţe digitale, ilustraţii şi desen tehnic, fiind rezultatul celor 35 de ani de expertiză acumulaţi de companie. Noua tabletă Cintiq este special concepută pentru tinerii profesionişti, entuziaşti creativi, studenţi din domeniul artei sau pur şi simplu oameni pasionaţi de desen, ce caută fiabilitatea premium oferită de tabletele Wacom, dar care nu au neapărată nevoie de funcţiile avansate disponibile pe seria Cintiq Pro. Noul model va fi disponibil la un preţ retail de 2860 lei, în timp ce standul ajustabil este opţional şi costa 379 lei. Produsele vor fi disponibile la distribuitorii autorizaţi, până la finalul acestei luni.

“Tabletele grafice de la Wacom au devenit indispensabile pentru profesioniştii creativi. Prin noua serie, oferim aceeaşi tehnologie, calitate şi experienţă celor care şi le-au dorit de la bun început, dar nu şi-au permis să le achiziţioneze”, a declarant Faik Karaoglu, Vice Preşedinte Executiv a Wacom Creative Business Unit. “Credem ca este soluţia perfectă pentru studenţi sau persoane ce lucrează în arhitectură, planning, design şi inginerie industrială, sau chiar pentru profesioniştii care vor un al doilea dispozitiv pentru acasă sau la birou.”

Cintiq 16 vine echipată cu tehnologia Wacom Pro Pen 2, oferind opţiuni de nivel profesional la un preţ redus. Astfel, oferă 8192 niveluri de sensitivitate la presiune şi înclinare, tehnologie EMR (Electro Magnetic Resonance), ecran Full HD (1920×1080) cu 72% spectru de culoare NTSC şi un strat protector cu tratament anti-glare. Din punct de vedere al design-ului, Cintiq 16 este o tabletă compactă, uşor de inclus în orice spaţiu de lucru, mai ales prin prisma cablului său de conectare 3 în 1.

Odată cu lansarea seriei Cintiq în 2001, Wacom a fost prima companie care a livrat o tabletă cu stilou. Acestea sunt folosite la scară largă pentru orice fel de creaţii digitale, producţii de filme, design de jocuri video şi design industrial. În utilizare, Wacom Cintiq şi Cintiq Pro sunt capabile să ofere aceeaşi experienţă ca mediile tradiţionale de lucru. Perfectă pentru ilustraţii, design grafic, editare de poze şi design de layout, Cintiq 16 este o optiune potrivită atât pentru entuziaşti cât şi pentru profesioniştii în devenire. Compatibilă cu PC şi Mac, seria Cintiq merge cu sute de aplicaţii bazate pe folosirea presiunii, de la companii precum Adobe, Autodesk, Pixologic, Celsys, Corel şi The Foundry.

Mai multe informaţii despre Cintiq 16 puteţi afla accesând:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *