tehnikonline.ro Uncategorized Axis anunta tendintele tehnologice care vor influenta industria in 2019

Axis anunta tendintele tehnologice care vor influenta industria in 2019



La fel ca orice industrie cu o evolutie sanatoasa, domeniul solutiilor de securitate sufera schimbari de la un an la altul, in functie de cerintele si nevoile pietei. Astfel, apar adevarate tendinte, pe care dezvoltatorii de tehnologie incearca sa le anticipeze din timp si sa isi organizeze activitatea corespunzator. La fel ca in fiecare an, Axis Communications a incercat sa identifice din timp acele tendinte despre care considera ca vor modela industria in 2019. Cu toate ca realizarea predictiilor despre viitor nu este niciodata o sarcina usoara, au fost subliniate sase aspecte principale care vor influenta activitatea pe parcursul acestui an.

Inteligenta artificiala este unul dintre factorii care imping inainte multe industrii, iar domeniul supravegherii video nu face exceptie. Solutii de deep-learning sunt deja folosite pentru aplicatii de analiza video, dar, pentru viitor, este preconizata utilizarea pe scara mai larga, in aplicatii si produse tot mai variate. Trebuie insa mentionat ca, spre deosebire de alte industrii, in cazul securitatii si supravegherii video, dezvoltarea de noi aplicatii va fi cel mai probabil dictata de scenariile de utilizare si nu de tehnologie in sine. De asemenea, procesul de deep-learning este alcatuit din doua etape: invatarea si executia. Pentru ca invatarea este cea care necesita putere de procesare ridicata, cel mai probabil va fi realizata in mare parte pe un server extern sau in cloud, urmand ca ajustarile minore sa fie efectuate la nivelul dispozitivelor.

Astfel, ajungem la cea de-a doua tendinta: procesare la nivel cloud si edge. Conceptul de cloud computing a capatat amploare in ultimii ani si este la ora actuala un adevarat fenomen, fiind folosit pe scara larga, in toate domeniile. Industria supravegherii video va valorifica puternic acest ecosistem, dar pentru reducerea semnificativa a latimii de banda si spatiului de stocare necesare, datele vor fi mai intai prelucrate la nivelul camerelor si abia apoi transferate. Astfel, domeniul securitatii nu va trebui sa aleaga intre cloud si edge, ci va gasi modalitatile de a implementa ambele abordari concomitent, pentru obtinerea unor rezultate optime.

O provocare serioasa pentru dezvoltatorii din toate domeniile de activitate o reprezinta mentinerea unui echilibru intre personalizare si confidentialitate. Asa cum am vazut in 2018, granita dintre cele 2 este una foarte subtire, iar introducerea unui nou set de reguli pentru protectia datelor la nivelul Uniunii Europene a avut rolul de a impiedica depasirea anumitor limite. In cele din urma, ramane insa o problema de incredere, ceea ce inseamna ca producatorii trebuie sa continue sa personalizeze solutiile furnizate clientilor pentru a raspunde cel mai bine nevoilor acestora, dar, in acelasi timp, trebuie sa ia si toate masurile necesare pentru respectarea confidentialitatii datelor. Si pentru ca imaginile video sunt date cu caracter confidential, sistemele de supraveghere video nu fac nici ele exceptie de la aceasta regula.

Stabilirea unei relatii de incredere intre o companie si clientii sai poate fi insa puternic influentata de securitatea cibernetica, caci un astfel de atac poate duce la degradarea iremediabila a relatiilor dintre cele doua parti. Intr-o nota realista, trebuie spus ca nu va exista niciodata o solutie definitiva pentru aceasta problema, asa cum probabil ca nu va exista niciodata o solutie nici pentru eradicarea criminalitatii de alta natura. Mai mult de atat, atacurile devin tot mai sofisticate si tintesc sisteme tot mai variate, inclusiv pe cele de supraveghere video. De aceea, companiile trebuie sa aloce o atentie deosebita acestui aspect si sa se asigure ca nu folosesc in procesul de dezvoltare software elemente vulnerabile.

Dincolo de potentialele riscuri generate de inter-conectivitate, tehnologia inteligenta aduce beneficii ecologice. Astfel, solutiile de analiza video pot optimiza consumul de energie in cladirile de birouri, cu o diminuare atat a cheltuielilor, cat si a amprentei de CO2. In plus, noi tipuri de senzori pot fi utilizati pentru a obtine si mai multe beneficii. Astfel, camerele termice pot fi utilizate pentru detectia automata a zonelor in care se risipeste energie, dar, in viitorul apropiat, vom vedea tot mai multi senzori inteligenti utilizati cu scopul reducerii cheltuielilor si imbunatatirii calitatii vietii.

La randul lor, senzorii integrati vor stimula actiuni inteligente. De exemplu, un senzor de miscare conectat la o bariera poate activa o camera, care, la randul ei, poate declansa o alarma in centrul de operatiuni, permitand astfel luarea unei decizii corecte in timp record. Similar, un senzor de mediu poate comanda unei camere video sau termice sa transmita date de la un punct unde ar putea avea loc scurgeri de materiale periculoase, alertand personalul autorizat sa intervina rapid si eficient pentru remedierea problemei. Daca luam in considerare varietatea senzorilor disponibili in prezent pe piata, numarul de combinatii posibile sunt practic nelimitate, iar aplicatiile si scenariile de utilizare pe masura.

In concluzie, devine evident faptul ca tehnologia se dezvolta intr-un ritm rapid si va continua sa urmeze scenariile de utilizare care vor aduce cele mai mari beneficii societatii. Astfel, se contureaza adevarati piloni in evolutie, caci cele 6 tendinte identificate pentru anul 2019 sunt de fapt extensii ale celor stabilite la inceputul lui 2018. In acest context, 2019 se anunta un an interesant in domeniul securitatii si supravegherii video, unde vom vedea noi tehnologii, tot mai utile pentru utilizatori.

 

Despre Axis Communications

Axis contribuie la dezvoltarea unei lumi mai inteligente si mai sigure, prin crearea de solutii inovative, care ajuta la imbunatatirea securitatii si ofera noi moduri de dezvoltare a afacerilor. Ca lider al industriei de echipamente video de retea, Axis ofera produse si servicii de supraveghere si analiza video, control acces si sisteme audio complete. Axis are peste 3.000 de angajati in peste 50 de tari si colaboreaza cu parteneri din intreaga lume pentru a oferi solutii. Fondata in 1984, Axis este o companie cu sediul in Suedia, listata la bursa NASDAQ Stockholm sub numele de AXIS. Pentru mai multe informatii despre Axis, vizitati site-ul: www.axis.com. Live la: https://www.facebook.com/AxisCommunicationsRomania/

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *