Orice bunic merita sa traiasca in lux

Am fost un copil norocos care a crescut inconjurat de dragostea bunicilor si a strabunicilor. Nu pot uita mana plina de bomboane care se golea in pumnul meu mic, povestile, cantecele, obiceiurile de altadata despre care imi vorbeau bunicii mei. Au avut grija de mine si m-au iubit mult mult de tot, incat nici acum nu ii pot uita. Pot spune ca mi-au marcat viata, fiindca in momentul in care se coceau fructele in gradinile lor, eu eram cea care ”luam caimacul”. Stiu ce inseamna sa cresti la umbra dragostei bunicilor. Acum urmaresc cu acelasi interes felul in care se implica bunicii iubitori in cresterea nepotilor.

Stiu niste bunici care nu concep sa dea altcuiva prima capsuna care se e
coace in gradina, primele rosii, caise sau piersici in afara nepotului lor. Cand fetita cea mica plangea si nu dorea sa stea singura la gradinita, bunica si-a lasat toate treburile de la tara de izbeliste si a venit sa stea cu ea. Bunicii ne-au dat tot ceea ce au avut: experienta lor, iubirea lor, banii, casele si pamanturile lor, bunuri pentru care au muncit din greu peste 70 de ani. Cat de mult te poate iubi cineva care iti da tot ce are, fara sa stea pe ganduri!
Ce rasplatire merita acesti batrani pe care de cand ii stim ne dau tot ce au mai de pret?

Cand suntem mici fagaduim ca vom avea grija de ei si ca nu ii vom parasi niciodata, mai tarziu insa, cand apar alte prioritati realizam ca nu ne putem tine fagaduiala. Vin mai intai scolile pe care trebuie sa le absolvim, sa nu muncim la fel de greu ca ei. Ne dorim maini mai fine si fete mai putin ridate, atunci ne tocim coatele pe bancile scolilor. Scolile sunt mult prea departe de casele bunicilor.
Asa ne trezim ca ii vizitam din ce in ce mai rar, fiindca ba avem un examen important de dat, ba o intalnire de dragoste, ba plecam in vacanta…
Cand mergem sa ii imbratisam sau sa le oferim un cadou observam cat de mult au imbatranit si ne deranjeaza mizeria din jur. Evident ca nu mai pot munci ca in tinerete. Ne deranjeaza si lacrimile lor de la plecare, ne instristeaza ingrozitor inima, mai ales ca ne gandim ca aceasta ar putea fi ultima intalnire.

Sa nu va simtiti vinovati fata de cei care v-au ocrotit si luminat copilaria asigurati-le un loc in cel mai de lux camin batrani privat din Bucuresti, fiindca dupa munca de o viata si dupa lipsurile, suferintele si umilintele pe care le-au inghitit, merita sa traiasca in lux si in belsug!
As vrea ca bunicii mei sa stea intr-o camera curata, sa nu fie nevoiti sa se ridice sa stranga asternuturi si sa le scuture, sa dea cu aspiratorul, bunica sa stea aplecata asupra mesei de calcat si sa inhaleze aburul acela. Mi-ar placea sa fie serviti la o masa curata, din vase curate cu mancare buna la gust preparata in conditii de maxima igiena.

Visez ca personalul pe care il au la dispozitie sa li se adreseze cu:„Domnule, doamna!” Consider ca nu cer mult de la viata pentru ei, daca doresc sa ii stiu in siguranta, adica sa aiba asistenta medicala asigurata 24 din 24 de ore, sa li se faca masaje, tratamente de intretinere, gimnastica medicala de recuperare si sa aiba acces la piscina, mai ales ca nu au putut sa mearga, sarmanii, niciodata in concediu. Da, trebuie sa stiti ca pe lumea asta exista oameni care nu pleaca in vacante sau concedii, fiindca se considera atat de legati de glie, incat acasa li se pare cel mai frumos.

Ca sa va spun cinstit, legatura aceea de glie este cauzata si de lipsa banilor si de treburile care se inmultesc de la o zi la alta. Fiindca bunicii nu si-au luat trei zile libere pentru ei, sa plece in lume si sa exploreze oameni si locuri noi, visez sa ii rasplatesc asigurandu-le cate un loc intr-un camin pentru batrani de lux.

Aici si iernile vor fi mai dulci, fiindca ei nu vor mai iesi la crapat si carat de lemne, nu isi vor mai face focul si nu vor mai lua cenusa in fiecare dimineata. Pana se facea caldura dimineata in casa, tremurau din toate incheieturile.