Functia de editare oferita de AXIS Camera Station protejeaza dreptul persoanelor la confidentialitate
Axis Communications, lider global in echipamente video de retea, anuntă noi avantaje oferite de AXIS Camera Station, datorită implementării unei functii de editare a materialelor video inregistrate de camerele de supraveghere care garantează dreptul persoanelor la confidentialitate si, in acest fel, permite utilizatorilor respectarea reglementărilor in vigoare.
Adoptarea pe scară tot mai largă a camerelor video IP oferă o multitudine de beneficii pentru intreaga societate, de la spatii publice mai sigure si perimetre monitorizate, la parcări automatizate, trafic fluidizat in marile orase si marketing adaptat clientilor in marile centre comerciale. Practic, calitatea si performantele asigurate de echipamentele moderne, alături de solutiile de analiză tot mai avansate ale prezentului, fac ca scenariile de utilizare posibile să depindă numai de imaginatia utilizatorilor si integratorilor. Pe de altă parte, această extindere tot mai accentuată a tehnologiilor de supraveghere video a ridicat in repetate randuri problema respectării dreptului la confidentialitate al persoanelor care tranzitează spatiile prevăzute cu astfel de echipamente. Asadar, datele colectate prin intermediul camerelor de supraveghere video este firesc să intre sub incidenta unor pachete legislative precum GDPR in Uniunea Europeană, sau FISMA in Statele Unite, care reglementează protejarea confidentialitătii informatiilor cu caracter personal.
Axis Communications a atras dintotdeauna atentia asupra importantei pe care o au in supravegherea video atat securitatea cibernetică, cat si confidentialitatea datelor cu caracter personal si a indemnat utilizatorii să folosească tehnologia intr-un mod responsabil.
Pentru a oferi o solutie de supraveghere video cat mai eficientă si mai usor de folosit, Axis a creat AXIS Camera Station – un sistem optimizat de video management (VMS) pentru echipamentele de retea Axis. Pe langă performantele sale excelente si usurinta in operare, AXIS Camera Station tine cont si de necesitatea de a respecta dreptul la confidentialitate al persoanelor. Astfel, solutia include o functie nouă, ce face posibilă exportarea inregistrărilor video cu respectarea reglementărilor legale in vigoare. Prin optiunea de editare a materialelor video pusă la dispozitie, utilizatorii pot masca extrem de usor anumite elemente irelevante pentru o anchetă sau investigatie. Si, indiferent că se optează pentru mascare pas cu pas sau continuă, operatia este simplu de realizat pentru orice utilizator si pune la dispozitie mai multe tipuri de mascare pentru protejarea elementelor dorite. In plus, se poate realiza mascarea intregului fundal, cu mentinerea acelor elemente care prezintă suspiciuni si ar putea fi relevante, de exemplu, pentru autorităti. Iar datorită solutiilor de analiză incorporate de camere, este posibilă chiar si aplicarea unei mascări automate pentru toate obiectele aflate in miscare.
Functia de editare a materialelor video – cel mai nou instrument creat de Axis Communications pentru a proteja confidentialitatea datelor cu caracter personal – vine in completarea AXIS Live Privacy Shield – o solutie software de mascare in timp real, anuntată de companie pe parcursul acestui an. Datorită acestor solutii, AXIS Camera Station – platforma VMS compatibilă cu camere video, dispozitive audio, echipamente de securizare a usilor, encodere si decodere – devine si mai puternică, oferind in acest fel noi avantaje organizatiilor de dimensiuni medii vizate, precum scoli, domeniul retail sau domeniul industrial.