tehnikonline.ro articole,comunicat de presa O salină senzorială pentru copii și adulți urmează să fie amenajată în București

O salină senzorială pentru copii și adulți urmează să fie amenajată în București

Proiectul este susținut de Asociația Zi de Bine și va fi realizat împreună cu

Asociația KinetoBebe

 

București, 7 octombrie 2022: În luna octombrie, Asociația Zi de Bine împreună cu Asociația KinetoBebe amenajează o salină senzorială în inima Bucureștiului. Salina Flori de sare, dedicată atât copiilor cât și adulților, cu probleme respiratorii, va putea fi utilizată pentru ședințe de salinoterapie. Salina va avea 80 mp iar sarea va fi transportată din Ucraina.

În salina Flori de Sare, salinoterapia se va face cu ajutorul unui aparat numit halogenerator care macină sarea și dispersează în aer microparticule uscate de aerosoli, care pătrund foarte adânc în bronhiolele terminale și în alveolele pulmonare. Datorită acestui aparat, în cele două camere ale salinei se va respira un aer puternic salinizat. O ședință de 45 de minute echivalează cu 4 – 6 ore petrecute într-o salină de mare adâncime și este, de asemenea, o variantă sigură și pentru copiii cu vârste sub 3 ani dar și pentru femeile însărcinate.

Bugetul  necesar acestui proiect este de aproximativ 40.000 de euro și este oferit de partenerii strategici ai Asociației Zi de Bine, Lidl România, Grupul E.ON România și UniCredit Bank.

Asociatia Zi de Bine_Flori de sare

„Câteva ore petrecute într-o salină pot contribui substanțial la bunăstarea organismului, în special pentru persoanele care suferă de diverse afecțiuni precum polipoză nazală sau faringiană, apnee, astm bronșic, laringită, rinită, sinuzită și altele. Cercetările științifice dedicate salinoterapiei arată îmbunătățiri ale afecțiunilor respiratorii sau ale problemelor legate de piele, atât la copii cât și la adulți. Ne bucurăm că  vom reuși să construim o salină chiar în București și că multe din aceste afecțiuni vor putea fi tratate cu ajutorul terapiilor dedicate au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de BINE.

 

Salina va fi pregătită cu colțuri de joacă inspirate din educația Montessori, va fi montat chiar și un tobogan, și vor avea loc activități gândite special pentru copiii cu diverse afecțiuni medicale, care au nevoie de terapie. Totodată, adulții se vor putea relaxa, pot participa la clase de yoga, studiu individual, lectură și multe altele.

În sala mică a salinei, ședințele de salinoterapie se vor desfășura în lumini colorate. Aici va fi amenajat un spațiu dedicat terapiei senzoriale, cu efecte benefice în special pentru copiii cu probleme neurologice, ce s-a dovedit a avea rezultate vizibile pentru o echilibrare psihică sau recreere.

Prin lumini, mișcare și sunet, camera senzorială are capacitatea de a induce o stare de bine, de relaxare musculară și psihică, de scădere a stresului și anxietății. Astfel, copiii devin mai receptivi la informațiile oferite în cadrul celorlalte terapii desfășurate de către Asociația KinetoBebe, îi stimulează să facă mișcare, să comunice, să își însușească limbajul și să își dezvolte inteligența emoțională.

Pentru a crește potențialul de recuperare al copiilor și a ameliora unele dintre complicațiile respiratorii care apar odată cu diagnostice precum prematuritatea severă, diagnostice neurologice sau sindroame genetice, am dorit să oferim beneficiarilor noștri și ședințe de salinoterapie. Prin proiectul Flori de Sare – Salina din mijlocul Bucureștiului, 40 de copii și însoțitorii lor vor beneficia lunar de ședințe de salinoterapie gratuită” a declarat Ana Raluca Chișu, președintele Asociației KinetoBebe.

De peste 13 ani, Asociația KinetoBebe realizează programe de recuperare pediatrică și terapii complexe. Astăzi, în cele trei Centre de Recuperare Pediatrică din București, copii de la 0 luni la 16 ani beneficiază de programe complexe de terapie pentru recuperarea abilităților fizice, lingvistice și senzoriale, în timp ce părinții sunt în permanent dialog cu cadrele medicale. Peste 8.000 de copii au făcut primii pași în centrele KinetoBebe, ajutați de cei mai buni kinetoterapeuți, psihologi și logopezi.

Cei care doresc să susțină proiectele realizate de Asociația Zi de Bine, o pot face fie printr-un SMS cu textul SUS la 8845 sau prin donarea zilei de naștere. Mai multe metode de implicare pot fi găsite aici: https://www.zidebine.ro/doneaza.

Despre Asociația Zi de BINE

Scopul Asociației Zi de Bine este acela de a crea comunități, de a sprijini mii de oameni aflați în situații vulnerabile și de a crea notorietate în jurul unor cauze ignorate. Asociația va susține câte un ONG în fiecare lună a anului. Fiecare cauză selectată de Asociația Zi de Bine se adresează unei comunități și se implementează cu ajutorul unui ONG local.

Mecanismul de funcționare este unul simplu: la fiecare început de lună se va anunța cauza susținută și se vor descrie nevoia și beneficiarii. La finalul lunii, donatorii vor afla ce s-a întâmplat cu banii și vor fi invitați să vadă rezultatul implicării lor.

Dacă aveți un proiect în care credeți dar pentru care nu ați găsit încă finanțare, îl puteți înscrie pe www.zidebine.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *