Orange România folosește resurse alternative de energie pentru reducerea amprentei de CO2 asociată rețelei sale
București, 1 noiembrie 2022: Orange România anunță lansarea unui program derulat pe 4 ani, ce are ca scop creșterea procentului de energie verde folosit în rețeaua Orange și, implicit, reducerea impactului asupra mediului prin folosirea de surse alternative de energie. Prima etapă a inițiativei se derulează până în 2024 și urmărește dotarea cu panouri solare a 300 de site-uri de rețea, alături de 4 centre de interconectare comunicații și centre de date, urmând ca numărul acestora să continue să crească în a doua etapă, ce va dura până în 2026.
Compania face, astfel, un pas important pentru atingerea obiectivelor de mediu stabilite la nivelul Grupului Orange și continuă eforturile pentru implementarea de soluții ce vor alimenta rețelele Orange din surse regenerabile, în paralel cu reducerea amprentei de CO2 aferentă activităților sale operaționale.
Soluția de panouri solare din Constanța – startul spre o rețea mai verde
Primul centru de interconectare comunicații inclus în program este situat în Constanța, pe acoperișul acestuia fiind instalate și date în funcțiune 216 panouri solare cu o putere totală de 118kWp. Producția anuală de energie estimată pentru aceste panouri solare este echivalentă cu consumul anual al ~110 gospodării cu un consum mediu lunar de 100 kWh/gospodărie. Soluția implementată în Constanța poate genera o reducere de până la 80% a consumului orar de energie pe parcursul zilei pentru acest centru de interconectare comunicații deținut de Orange în România.
În același timp, în prima etapă a programului vor fi instalate panouri solare și pentru 300 de site-uri de rețea din zona de Sud a țării, regiune în care condițiile meteorologice permit maximizarea eficienței energetice a instalațiilor solare. Astfel, pe fiecare site de rețea vor fi instalate 12 panouri, fiecare cu o putere totală de 6.4kWp, ceea ce se traduce printr-o producție anuală de energie solară echivalentă cu consumul anual al ~450 de gospodării ce au fiecare un consum mediu lunar de 100 kWh/gospodărie.
“În cei 25 de ani de activitate pe piața din România am investit constat în dezvoltarea infrastructurii de rețea, pentru a oferi clienților acces facil la cele mai bune servicii și tehnologii, dar și pentru a susține accelerarea digitalizării. În 2022 am mărit valoarea investițiilor în rețelele noastre, iar acestea vor depăși 200 de milioane de euro anual. Investițiile noastre nu se concentrează, însă, doar pe calitatea rețelelor, ci și pe reducerea și eficientizarea consumului de energie prin folosirea surselor regenerabile. Centrul de interconectare comunicații din Constanța este începutul unui program important care ne va permite să avem o rețea performantă, dar și mai eficientă energetic. La această inițiativă se adaugă și alte măsuri pentru reducerea consumului de energie, precum creșterea punctului de temperatură la care acționează sistemele de climă în locațiile noastre tehnice, migrarea progresiva a tuturor instalațiilor climatice din rețea la tehnologia „free cooling”, activarea tuturor mecanismelor de reducere a consumului în rețeaua radio, decomisionarea unor tehnologii și echipamente vechi, utilizarea soluțiilor de iluminat de tip LED și automatizarea funcționării iluminatului în prezență umană.” a declarat Marius Maican, Chief Technology Officer Orange România.
Angajamentul Orange față de natură
Strategia Engage 2025 a Grupului Orange include patru piloni, și anume: mediu, incluziune digitală, diversitate și egalitate de șanse, transformare. Prin angajamentul de mediu, Grupul Orange recunoaște importanța acțiunilor în contextul schimbărilor climatice și și-a stabilit un obiectiv ambițios, de a atinge neutralitatea în materie de emisii de dioxid de carbon până în 2040. Orange România contribuie la îndeplinirea acestui obiectiv prin creșterea eficienței energetice pentru rețea și clădiri, precum și reducerea flotei de mașini cu combustie internă, alături de creșterea procentului de energie verde utilizat în activitate.