MediHelp International a donat un defibrilator pentru siguranța vizitatorilor din Sun Plaza
MediHelp International, cel mai important furnizor de asigurări internaționale private de sănătate din Europa Centrală si de Est, a donat un defibrilator Centrului Comericial Sun Plaza, pentru a aduce un plus de siguranța și șansa la viață tuturor vizitatorilor.
Acesta este un echipament medical esențial pentru salvarea vieților omenesti, mai ales în cazul unui stop cardio-respirator. Dispozitivul medical, care este automat și poate fi folosit de oricine, a fost instalat în Sun Plaza, unde este accesibil oricărui trecător pentru a interveni rapid și eficient atunci când o altă persoană va avea nevoie de ajutor medical de urgență, în special în situațiile critice, când fiecare secundă contează.
Având în vedere cât de important este să înțelegem cât de valoroasă este fiecare secundă într-o situație în care viața cuiva este amenintată, incepând de joi, 12 octombrie, Centrul Comercial Sun Plaza este dotat cu defibrilator care a fost donat de către MediHelp Internațional. Astfel, a fost organizată o demonstrație care a avut ca scop, în rândul publicului larg, conștientizarea acordarii primului ajutor. Acțiunea a fost coordonata de către voluntari din cadrul Crucea Roșie. Acestia au avut 4 sesiuni demonstrative a câte 30 minute/sesiune, în care trecătorii au fost instruiți cum să intervină atunci când o persoană se află în stare critică, folosind defibrilatorul.
MediHelp Internațional este recunoscut pentru angajamentul său față de comunitate, dezvoltând numeroase campanii și proiecte de informare și educare în rândul populației, cu privire la importanța sfatului medical chiar de la primul simptom, cât și necesitatea de a avea o asigurare de sănătate pentru a fi protejat atunci când când suntem puși în fața unor situații neprevăzute din punct de vedere medical.
“Această donație vine în sprijinul populației și reflectă misiunea noastră de a contribui la îmbunătățirea sănătății și siguranței oamenilor. Ne dorim să continuăm acest proiect prin care donam defibrilatoare și în alte centre comerciale din București, pentru sustinerea acordării primului ajutor, cât și a conștientizării în rândul publicului larg, importanța stării de sănătate” a declarant Laura AFRASINE, Director Executiv, MediHelp International.
Această colaborare între MediHelp International, Sun Plaza și Crucea Roșie subliniază importanța parteneriatelor între sectorul privat și organizațiile non-profit pentru a crea un mediu mai sigur și mai protejat pentru comunitatea locală. Companiile speră că această inițiativă va servi drept exemplu și că alți actori din sectorul privat vor urma acestă inițiativă pentru a aduce îmbunătățiri semnificative.
MediHelp Internațional este prezentă pe piață de cel puțin 15 ani și este cel mai important furnizor de asigurări internaționale private de sănătate din Europa Centrală și de Est. Cu reprezentanțe în România, Ungaria, Polonia și Bulgaria, MediHelp imbină cu succes asigurarea internațională de sănătate cu asistență medicală internațională, în beneficiul clienților săi.