tehnikonline.ro comunicat de presa HONOR x Moschino revine cu o serie de smartphone-uri co-proiectate

HONOR x Moschino revine cu o serie de smartphone-uri co-proiectate

Un amestec perfect de stil și tehnologie pentru consumatorii tineri și mereu conectați

București, 21 mai 2019 –  HONOR, unul dintre e-brandurile de top de smartphone-uri, și-a unit forțele cu brandul luxos de modă italiană Moschino pentru a lansa HONOR 20 Moschino Edition, alături de o serie de accesorii smartphone co-proiectate, aducând un plus de rafinament celei mai recente serii de smartphone-uri HONOR.

Continuând parteneriatul lansat la începutul acestui an, HONOR și Moschino marchează astăzi o nouă etapă care îmbină tehnologia avansată și moda de lux prin intermediul modelului HONOR 20 Moschino Edition, conceput pentru tinerii pasionați de tehnologie. HONOR nu încetează să exploreze noi modalități de a depăși granițele în materie de design pentru smartphone-uri, pentru a răspunde tendințelor în permanentă schimbare și pentru a le permite tinerilor din întreaga lume să-și exprime spiritul independent și liber. Moschino, cunoscută pentru designul său neconvențional și crearea unor trenduri reprezentative, împărtășește viziunea HONOR.

De data aceasta, ambele branduri duc parteneriatul la nivelul următor, nu doar prin co-proiectarea ediției speciale HONOR 20, ci și prin lansarea unei game exclusive de accesorii. Colaborarea va cuprinde o temă UI, un ambalaj, o husă de telefon și un portofel create de Moschino, atractive pentru tinerii din întreaga lume. Partea din spate a modelului HONOR 20 Moschino Edition și gama de accesorii vor veni într-o nuanță reprezentativă de negru cu auriu, pentru un stil șic.

„Acest parteneriat este perfect pentru cele două branduri, deoarece HONOR și Moschino respectă angajamentul de a crea modele care să reprezinte cel mai bine personalitatea autentică a tinerilor. Suntem încântați să colaborăm din nou cu Moschino pentru a crea accesorii tehnologice atractive. Sub îndrumarea creativă a lui Jeremy Scott, telefonul Moschino Edition surprinde esența stilului de lux și a tehnologiei inovatoare, care se adresează fanilor noștri de pretutindeni care sunt în pas cu moda.”, a spus George Zhao, președintele HONOR.

„Pentru creațiile mele Moschino, m-am jucat cu fraza ’This is not a Moschino phone’, schimbând și înlocuind substantivul pentru a crea un dialog jucăuș. Astfel, am vrut să le ofer un moment clasic Moschino celor de la HONOR”,  a declarat Jeremy Scott, Creative Director, Moschino. „De fapt, încă de la începuturile sale, Moschino a exprimat o realitate creativă care a transformat ironia, distracția și provocarea în atuuri. ’This is not a Moschino phone’ se potrivește perfect cu stilul ironic și jucăuș al brandului, adoptând și stilul unic și neașteptat al Moschino.”, a adăugat el.

Modelul exclusiv HONOR 20 Moschino Edition va intra pe piață în curând. Telefonul este disponibil în varianta de culoare negru cu inscripție aurie ’This is not a Moschino phone’.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *