tehnikonline.ro articole,comunicat de presa Samsung lansează cea de-a 7-a ediție Stream Your Dream, ediție dedicată creatorilor de conținut de pe TikTok

Samsung lansează cea de-a 7-a ediție Stream Your Dream, ediție dedicată creatorilor de conținut de pe TikTok

Samsung lansează cea de-a șaptea ediție Stream Your Dream, ediție care își propune să inspire creatorii de conținut de pe platforma de socializare TikTok și să-i ajute să ajungă cei mai buni din domeniu. Ediția de anul acesta este susținută de TikTok România și va avea loc pe 3 decembrie, începând cu ora 18:00. Evenimentul va consta în 3 live-uri pe TikTok, găzduite pe canalul lui Adrian Cuza (https://www.tiktok.com/@cuza), membru Noaptea Târziu și ambasador Team Galaxy.

Stream Your Dream_Square

Cuza va fi moderatorul a trei panel-uri, în care vor fi invitați unii dintre cei mai cunoscuți creatori de conținut din România:

  • Șerban Lorena, membră din Team Galaxy, echipa de ambasadori Samsung, creatoare de conținut și TikTok-er, orientată spre zona de lifestyle & beauty
  • Maximilian Ioan, membru din Team Galaxy, creator de conținut și TikTok-er, orientat spre zona de gaming
  • Iuliana Beregoi, artistă, creatoare de conținut și TikTok-er, orientată spre zona muzicală

Ediția de anul acesta stă sub semnul autenticității și este inspirată chiar din impactul pe care Generația Z l-a adus în ultimii ani în ceea ce privește crearea de conținut. Mai mult, conform unui studiu WeSpire realizat în 2020, această generație este foarte conectată digital printr-o varietate de platforme sociale (social media, muzică/TV, streaming, gaming). Datorită accesului la gadgeturi și la internet de la vârste fragede, cei din Generaţia Z sunt mai creativi, folosesc aplicaţii pentru a se exprima și creează mereu conținut nou, de la meme-uri la artă digitală. „Ne dorim să susținem această generație și să-i ajutăm să înțeleagă cum pot folosi cât mai util tehnologia, asemenea unui facilitator pentru ideile si visurile lor. De aceea, am reunit unii dintre cei mai relevanți specialiști din online în cea de-a șaptea ediție Stream Your Dream – programul nostru dedicat viitoarei generatii de creatori de continut declară Simona Panait, Director de Marketing și Online, Samsung România & Bulgaria.

Stream Your Dream_Portrait

În această ediție dedicată conținutului de tip video scurt, de la mentori, la jurați și influenceri Team Galaxy, toți vor povesti cum au reușit să pună bazele unei cariere, care sunt strategiile lor de conținut și promovare, precum și cum plănuiesc să își extindă comunitățile pe social media, în special pe TikTok. Aplicaţia este populară în rândul generaţiei Z, însă devine o atracţie și pentru celelalte generaţii. Odată cu această ediție avem și susținerea TikTok, platforma care a lansat celebrități și a depășit multe recorduri în ultimii ani. Generația Z vrea să facă parte din ceva care contează cu adevărat și ne-am propus ca ediția aceasta să îndeplinească aceste așteptări și să aducă relevanță și inspirație viitorilor creatori”, a adăugat Simona Panait.

Stream Your Dream_landscape

Conferința propune și o provocare specială celor care își doresc să facă parte din Team Galaxy 2022. Aceștia sunt încurajați să încarce un video pe TikTok, inspirat din cele împărtășite de invitații speciali, cu hashtag-ul #SamsungStreamYouDream și astfel au șansa să ajungă în echipa de ambasadori Samsung – Team Galaxy. Echipa Samsung va juriza toți participanții, iar perioada de înscrieri durează până pe 31 decembrie 2021.

Platforma Stream Your Dream a fost dezvoltată cu obiectivul de a contribui la formarea unei noi generații de micro-influencers. Mai multe detalii despre conferință puteți găsi aici: https://www.samsung.com/ro/explore/experiences/stream-your-dream-2021/ sau pe canalele oficiale de TikTok ale invitaților: Serban Lorena: https://www.tiktok.com/@serbanlorena, Iuliana Beregoi: https://www.tiktok.com/@iulianaberegoi , Maximilian Ioan: https://www.tiktok.com/@maximilianioan și Cuza https://www.tiktok.com/@cuza

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *