tehnikonline.ro Uncategorized Motorola one este disponibil în România

Motorola one este disponibil în România



Motorola anunță disponibilitatea motorola one în România. Noul smartphone Android One oferă conectivitate, accesibilitate, securitate și este pregătit pentru neprevăzut. Dispozitivul permite realizarea mai multor acțiuni prin intermediul Google Lens și dispune de moto experiences, funcții motorola special concepute pentru o experiență personalizată de utilizare a smartphone-ului. De altfel, acesta oferă o performanță crescută, fiind echipat cu procesor Qualcomm® SnapdragonTM 625 2.0 GHz și 4 GB memorie RAM.

Android One: inteligent, sigur, pur și simplu uimitor

Motorola one vine echipat cu cel mai nou software și aduce cele mai noi inovații AI de la Google. Android One oferă un dispozitiv inteligent, sigur și simplu de utilizat.

Inteligent: grație funcției Google Lens pe bază de AI, integrată în camera foto, care permite interacțiunea cu lumea din jur prin simpla îndreptare a camerei spre diferite obiecte. Astfel, Google Lens poate oferi informații despre clădiri, tablouri, obiective turistice, rețete culinare sau poate realiza traduceri de cuvinte. Mai mult, utilizatorii beneficiază de stocare nelimitată a pozelor la rezoluție înaltă în cloud cu Google Photos. Iar prin intermediul Google Assistant, prin simpla utilizare a comenzilor vocale se pot iniția apeluri, căuta informații și urmări videoclipuri pe YouTube.

Sigur: cu Android one siguranța este prioritară. Smartphone-ul va primi două actualizări la cel mai recent sistem de operare AndroidTM OS, oferind siguranța necesară cu Google Play Protect care utilizează tehnologia Google de învățare automată, dar și actualizări lunare la pachetele de securitate, de care beneficiază garantat timp de trei ani.1

Pur și simplu uimitor: fără aplicații pre-încărcate, noul dispozitiv dispune doar de funcțiile sistemului de operare Android și moto experiences. Mai mult, acesta beneficiază de cele mai noi inovații în materie de software, astfel că dispozitivul funcționează perfect, cu mai mult spațiu de stocare și control asupra experienței personale de utilizare.

Motorola one se va număra printre primele dispozitive care vor beneficia de upgrade la Android™ 9 Pie (Android P).

Design atractiv și fotografii extraordinare

Carcasa modernă și curbată din sticlă încadrează perfect ecranul generos de 5,9” Max Vision HD+, într-un format de 19:9. Telefonul are dimensiunea ideală pentru realizarea de videoclipuri 4K, permite cu ușurință lectura cărților preferate, luarea de notițe și realizarea mai multor sarcini deodată prin împărțirea ecranului. Toate acestea, utilizând o singură mână.

Dispozitivul dispune de un sistem inteligent de camere duale de 13 MP și o cameră pentru selfie de 8MP, iar cu ajutorul modurilor portret, cinemagraph și time-lapse, permit utilizatorului crearea unor amintiri de neuitat. Astfel, acel apus de soare minunat nu va fi niciodată uitat, iar imaginile de la petrecerea de aseară vor fi perfecte pentru Instagram. Mai mult decât atât, grație funcției Google Lens, care utilizează tehnologia AI, utilizatorii pot interacționa cu lumea din jurul lor doar prin folosirea camerei. Spre exemplu, prin fotografierea unui câine care se plimbă pe stradă, Google poate identifica ce rasă este.

Grijile dispar în ceea ce privește durata de viață a bateriei. Motorola one oferă productivitate sporită pentru utilizatori, cu o autonomie a bateriei de până la o zi și încărcare rapidă TurboPowerTM, care oferă până la 6 ore de autonomie în doar 20 de minute.2

Procesorul Qualcomm® SnapdragonTM 625 2.0 GHz octa-core al telefonului menține performanța dispozitivului la viteză maximă pentru a reacționa instant la fiecare atingere, apăsare și glisare.

Disponibilitate și preț

Motorola one este disponibil începând de astăzi, exclusiv în magazinele Altex și Media Galaxy. Informații și specificații complete pot fi găsite la https://www.motorola.com/ro/products/motorola-one.

Anumite caracteristici, funcții și specificații de produs pot depinde de rețea și pot face obiectivul unor termeni, condiții și comisioane suplimentare. Toate acestea pot suferi modificări fără notificare prealabilă. MOTOROLA și logo-ul stilizat M sunt mărci comerciale care aparțin Motorola Trademark Holdings, LLC. Google, Android One și alte mărci sunt mărci comerciale care aparțin Google LLC. Toate celelalte mărci comerciale aparțin proprietarilor lor respectivi. ©2018 Motorola Mobility LLC. Toate drepturile rezervate.

Disclaimers

1 motorola one este lansat inițial pe Android O și va beneficia de upgradarea sistemului de operare la versiunile P și Q; actualizările de securitate vor fi oferite timp de trei ani de la data lansării inițiale la nivel global de 13 septembrie 2018.

2 Toate afirmațiile privind durata bateriei sunt aproximative și se bazează pe un profil de utilizare standard mix. Profilul de utilizare mix presupune funcționarea dispozitivelor Motorola în rețelele 4G LTE majore cu acoperire excelentă și include atât timpul de utilizare, cât și de repaos. Setările preinstalate se aplică profilului de utilizare mix pentru a stabili performanța bateriei. Performanța reală a bateriei va varia și depinde de o serie de factori inclusiv puterea semnalului, configurarea rețelei, vârsta bateriei, temperatura de operare, caracteristicile incluse, setările dispozitivului și alte modele de utilizare a aplicațiilor de voce, date și a altor aplicații. Bateria trebuie să fie descărcată substanțial; viteza de încărcare scade pe măsură ce bateria se încarcă.

Despre Motorola

Motorola Mobility LLC a fost achiziționată de Lenovo Group Holdings în anul 2015. Motorola Mobility este o subsidiară deținută integral de Lenovo și este responsabilă cu conceperea și producerea tuturor dispozitivelor mobile din marca Moto și Motorola.

Despre Lenovo

Lenovo (HKSE: 992) (ADR: LNVGY) este o companie globală din top Fortune 500, în valoare de 45 mld. USD, și lider în segmentul de tehnologie în promovarea transformării inteligente prin dispozitive inteligente și o infrastructură care creează cea mai bună experiență pentru utilizatori. Lenovo produce unul dintre cele mai vaste portofolii de produse conectate care include smartphone-uri (Motorola), tablete, PC-uri (ThinkPad, Yoga, Lenovo Legion) și stații de lucru, precum și dispozitive AR/VR și soluții pentru un birou/casă inteligentă. Soluțiile de centre de date ale Lenovo (ThinkSystem, ThinkAgile) creează capacitatea și puterea de calcul pentru conexiuni care transformă activitatea comercială și societatea. Lenovo își dorește să inspire diferența dintre noi și să construiască un viitor mai inteligent în care toată lumea prosperă. Conectați-vă cu noi pe LinkedInFacebookTwitterInstagramWeibo, aflați ultimele noutăți pe Storyhub sau vizitați-ne site-ul la http://www.lenovo.com/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *