tehnikonline.ro articole,comunicat de presa Automobile Bavaria – Informare de presă București, 13 octombrie 2022

Automobile Bavaria – Informare de presă București, 13 octombrie 2022

Având în vedere informațiile publicate în mass-media cu privire la licitația publică organizată de IGPR, în urma căreia compania Automobile Bavaria a fost desemnată câștigătoare, dl. Leonhard Georg Pfeffer, CEO și administrator al Automobile Bavaria, oferă următoarele precizări, pentru a asigura o informare corectă a opiniei publice:

  • Activăm în România din anul 1994, fiind primul importator al mărcii BMW pe această piață. Începând din anul 2007 am devenit Centru de Competență pentru vânzări speciale BMW pe plan local.
  • La nivel mondial, de peste 60 de ani, un departament special al BMW AG colaborează cu autoritățile guvernamentale internaționale pentru a dezvolta autovehicule care îndeplinesc cele mai înalte standarde. Paramedici, pompieri, polițiști – toți cei care lucrează în serviciile de urgență au un lucru în comun: activitatea lor necesită performanțe remarcabile în situații excepționale. Autospecialele utilizate de aceștia sunt de o importanță vitală. Departamentul BMW Special Sales furnizează autospeciale dezvoltate și perfecționate sistematic împreună cu autoritățile din întreaga lume.
  • În România, autoritățile utilizează motociclete BMW începând din anii 1960, alături de alte 150 țări din lume. Automobile Bavaria este principalul furnizor de motociclete pentru autoritățile din țara noastră din ultimii 25 ani. În anul 2009 am livrat Poliției Române un prim lot de autospeciale BMW Seria 3.
  • Participăm de peste 25 ani în licitații publice la nivel internațional, iar prioritatea noastră ca participant este de a ne asigura că putem răspunde cerințelor organizatorilor cu o ofertă competitivă.Ca în orice proces de achiziție în care ne implicăm, respectăm fără excepție pașii şi procedurile comunicate oficial. De asemenea, ne oferim întregul sprijin autorităților în demersurile pentru clarificarea condițiilor licitației.
  • Contractele cu autoritățile publice nu dețin o pondere semnificativă în cifra de afaceri a companiei noastre, reprezentând sub 5% din livrările anuale ale Automobile Bavaria.

 

  • Autospecialele BMW 320i xDrive ofertate IGPR nu reprezintă mașini de lux. Acestea sunt inscripționate, dotate cu sisteme de avertizare optică și acustică, baterie suplimentară pentru echipamente speciale și set suplimentar de roți de iarnă. Sunt autovehicule special concepute pentru autorități și ofertate la un preț special. Mai mult, pe întreaga durată a derulării contractului ne-am angajat să menținem prețul stabilit, chiar dacă pe piața auto ar putea avea loc schimbări care să determine o majorare a prețurilor de listă.

 

  • Autovehiculele BMW sunt eficiente din punctul de vedere al costurilor de întreținere. Intervalele de service oferite de BMW sunt printre cele mai mari din industrie, fiind mult mai mari decât cele oferite de producătorii autohtoni, de exemplu. Intervalele de revizie pentru BMW 320i xDrive sunt de 25.000 km. Garanția oferită în cadrul contractului este de 5 ani/sau 200.000 km. În 100.000 km, pentru BMW 320 xi sunt necesare 4 revizii.
  • Neînscrierea la prima licitație organizată de IGPR a fost cauzată de limitările de producție, situație cunoscută în întreaga industrie auto în ultimii ani.

 

  • Referitor la speculațiile apărute în anumite publicații referitor la o posibilă implicare a domnului Michael Schmidt în participarea noastră la această licitație, dorim să clarificăm faptul că fondatorul companiilor Automobile Bavaria și MHS Truck & Bus nu mai deține nicio funcție în cadrul companiilor din România și nu este implicat în activitatea operațională a acestora.
  • La nivelul Holdingului MHS înregistrat în Austria, business-ul din România reprezintă o parte a activității, alături de companii din Germania și Austria. Având în vedere neimplicarea domniei sale în activitatea comercială sau în procesul decizional din cadrul companiilor înregistrate în Holding, nu se pot face legături între viața personală a domnului Schmidt și activitatea acestor companii.

Leonhard Georg Pfeffer, CEO și administrator al Automobile Bavaria: „Marca BMW se menține în topul preferințelor conducătorilor auto din România, datorită performanțelor, siguranței și fiabilității. Ne bucurăm că am reușit, cu sprijinul departamentului BMW Special Sales, să asigurăm capacitățile de producție pentru lotul de autospeciale BMW 320i xDrive destinate Poliției Române, într-o perioadă în care întreaga industrie auto mondială continuă să se confrunte cu mari provocări.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *