Orange România anunță numirea lui Antoine Drevon în rolul de Chief Marketing Officer începând cu 1 noiembrie 2022. Acesta preia responsabilitățile lui Pierre-Etienne Cizeron, care a dat curs altor provocări profesionale.
Cu o experiență de peste două decenii în industria de telecomunicații, în distribuție și marketing pentru servicii de internet fix și mobil, pe piețe diverse precum Franța, Senegal sau Iordania, Antoine deține expertiză comercială solidă, atât la nivel strategic, cât și operațional, și are abilități dovedite în managementul echipelor internaționale. Antoine este absolvent al EDHEC – École Des Hautes ÉtudesCommerciales du Nord, iar parcursul său profesional în cadrul Grupului Orange a început în 2002, ca parte a Orange Graduate Program. Primele roluri importante din companie au fost cele de Voice Department Manager la Orange France Home și Mobile CBM Marketing Manager la Orange France Mobile. Cele mai recente funcții deținute de-a lungul carierei sale la Grup au fost în Iordania, ca Director de Marketing, și în biroul Orange din Maroc, care deservește 17 țări din Grupul Orange, ca responsabil de Business Development, cadru operațional și performanță transversală în Orange Orientul Mijlociu și Africa (OMEA).