tehnikonline.ro Uncategorized Miaunismul: un nou curent în artă inspirat de creativitatea pisicilor

Miaunismul: un nou curent în artă inspirat de creativitatea pisicilor

Prin campania Artă Miaunistică, Whiskas își propune să încurajeze adopțiile și să arate că viața alături de pisici este mult mai bună.

  • Cele 10 opere de artă miaunistică ale pisicilor de la Asociația pentru protecția animalelor HOPE pot fi licitate online, pe site-ul casei de licitații Artmark, în perioada 23 noiembrie – 20 decembrie.
  • Mai mult, cei care licitează pot adopta și artistul blănos care se află în spatele fiecărei opere.
  • Suma obținută va fi donată Asociației pentru protecția animalelor HOPE pentru a susține eforturile ONG-ului și a ajuta cât mai multe pisicuțe să își găsească o familie iubitoare.

București, 23 noiembrie 2023 – Pisicile sunt animale de companie care au nevoie de iubire, îngrijire și atenție necondiționate, iar atunci când adoptă, oamenii le oferă șansa de a avea o familie iubitoare. Totodată, felinele sunt și artiști desăvârșiți – cu ajutorul ghearelor, ele își exprimă emoțiile și personalitatea și transformă casele lor în adevărate expoziții de artă. Astfel, a apărut Miaunismul, un nou curent în artă care dezvăluie firea artistică a pisicilor.

Susținerea adopțiilor de pisici prin arta miaunistică

Mars susține îngrijirea responsabilă a animalelor de companie și încurajează adopțiile, iar compania include în portofoliul său, printre altele, și brandul Whiskas, care are la rândul său o istorie lungă în susținerea pisicilor fără adăpost.

Împreună cu Asociația pentru protecția animalelor HOPE, Whiskas a descoperit 10 talente blănoase care și-au folosit gheruțele pentru a zgâria 10 opere de artă create de designerul și artistul multidisciplinar, Alexandra Șipa. Operele zgâriate de cei 10 artiști blănoși pot fi licitate online, pe site-ul casei de licitații Artmark, începând cu data de 23 noiembrie. Mai mult, cei care licitează pot adopta și artistul blănos care se află în spatele fiecărei opere. Suma obținută va fi donată Asociației pentru protecția animalelor HOPE pentru a susține eforturile ONG-ului și a ajuta cât mai multe pisicuțe să își găsească o familie care să le ofere dragoste necondiționată.

Conceptul operelor de artă miaunistică

Pentru a le oferi felinelor mai multe oportunități să își exprime creativitatea, Whiskas a colaborat cu Alexandra Șipa pentru a crea o serie de obiecte pentru pisici care, pe lângă scopul lor funcțional, reprezintă și un accesoriu perfect pentru casele tuturor.

„Colaborarea cu Whiskas a fost unul dintre cele mai personale proiecte la care am lucrat până acum. Când m-au contactat primăvara trecută, am fost entuziasmată să combin iubirea pentru pisica mea, Serafina, cu pasiunea pentru munca mea. Serafina a fost esențială la fiecare pas de-a lungul proiectului, de la inspirație, la testarea materialelor și până la dezvoltarea produsului final.” a spus Alexandra Șipa. „Punctul de pornire al întregului proces a fost brandul Whiskas, am analizat culorile și formele specifice și am căutat să transpun spiritul brandului și tot ce susține acesta în artă. Am vrut să combin aerul relaxat și curajul pe care pisicile le emană, independența și încrederea lor fiind observată în culorile pe care le-am folosit. Am aflat că sisalul funcționează cel mai bine pentru pisici și atunci când am căutat despre procesul de vopsire, am discutat cu veterinarul care s-a ocupat de acest proiect și am decis să folosim o combinație de vopsele vegetale care este complet sigură pentru pisici.” a adăugat ea.

Cele 10 obiecte au devenit adevărate capodopere cu ajutorul celor 10 pisici de la Asociația pentru protecția animalelor HOPE care și-au folosit talentul pisicesc și gheruțele pentru a finaliza operele care pot fi licitate online pe site-ul casei de licitații Artmark în perioada 23 noiembrie – 20 decembrie. Mai mult, cei care se îndrăgostesc iremediabil de artistul blănos din spatele operei licitate îl pot adopta, oferindu-i astfel o familie iubitoare și o casă unde să își poată continua misiunea miaunistică nativă. Suma licitată va fi donată integral Asociației pentru protecția animalelor HOPE pentru a ajuta cât mai multe pisicuțe să își găsească o casă.

„Am primit cu bucurie propunerea de a ne implica în acest proiect caritabil și de a completa cu această cauză nobilă Licitația de fapte bune pe care o organizăm la fiecare sfârșit de an. Îi invităm pe toți cei ce îndrăgesc pisicile să-și facă cont pe artmark.ro și să depună oferte online pentru licitația din 20 decembrie.” a menționat Dragoș Vărșăndan, Director de Marketing al Artmark.

Miaunismul, o formă prin care felinele își exprimă starea

„Împreună cu frecatul feței, zgâriatul obiectelor este un comportament natural pentru pisici. Astfel, acestea comunică olfactiv și vizual cu restul pisicilor din zonă și își marchează teritoriul. De exemplu, în natură (știm din studiile de specialitate), dacă o pisică anxioasă sau stresată zgârie un copac, mai puține pisici vor trece prin acea zonă. Totodată, prin aceste două comportamente pisicile se înconjoară cu mirosul lor, ceea ce le face să se simtă mai în siguranță, cam cum ne simțim noi noaptea când închidem ușa de la casă. Un alt motiv pentru care pisicilor le place să zgârie se presupune că este și pentru a-și ascuți ghearele deși este interesant că nu fac asta și cu membrele din spate.” menționează Vlad Vancia, specialist în comportamentul animalelor.

Există o mulțime de artiști miauniști care așteaptă să își găsească o familie

În fiecare an, o mulțime de animale sunt abandonate și ajung pe străzi sau în adăposturi. Există multe moduri prin care oamenii le pot ajuta, cel mai important fiind adopția. Pisici de diferite vârste, rase sau temperament așteaptă să își găsească o casă. Este important de știut că toate animalele au nevoie de iubire, răbdare și dedicare, iar alegerea de a adopta un animal de companie trebuie să fie o decizie informată și responsabilă.

„Adopția unei pisici trebuie să fie un act de asumare și responsabilitate pe termen lung. Nu de puține ori, oamenii adoptă o pisicuță sub impulsul momentului, fie pentru ei, fie drept cadou pentru copii sau prieteni, acestea reprezentând premise greșite care se pot răsfrânge asupra vieții pisicuței, ajungându-se de multe ori la abandon. E important ca oamenii care doresc să adopte să cântărească înainte decizia și să ia în considerare câțiva factori esențiali. Trebuie luate în calcul costurile necesare pentru întreținere (hrană, nisip, vizite medicale). Apoi, e perioada de concedii în care cineva trebuie să aibă grijă de ea. O eventuală schimbare de domiciliu sau de job în afara țării sau apariția pe lume a unui copil reprezintă alte situații care pot complica lucrurile. Dacă în urma reflecției personale, oamenii ajung la concluzia că pot și vor să aibă grijă de o pisicuță pentru următorii 15-18 ani din viața lor, le dorim să se bucure de cât mai mulți ani împreună. Nu se schimbă lumea salvând sau adoptând o pisică, dar cu siguranță lumea acelei pisici se va schimba. Adoptați, nu cumpărați!” menționează Monica Ganciu, reprezentant al Asociației pentru protecția animalelor HOPE.

Despre Whiskas

Hrana pentru pisici Whiskas este pe piață din anul 1958. Angajamentul pe termen lung al companiei este de a produce hrană de calitate care să le asigure pisicilor o viață sănătoasă și fericită. Whiskas colaborează cu Institutul WALTHAM®, centrul de cercetare dezvoltat de Mars Petcare, pentru a dezvolta în permanență produse cu o calitate nutrițională îmbunătățită. Astfel, produsele Whiskas sunt sănătoase și echilibrate din punct de vedere nutrițional.

Despre Asociația pentru protecția animalelor HOPE

Asociația pentru protecția animalelor HOPE este un ONG înființat în 2016, cu sediul in București, a cărui misiune este de a salva pisici și căței, care fie au fost abandonați de oameni, fie s-au născut în stradă. Organizația ia animăluțele în îngrijire, le tratează, le deparazitează, le vaccinează, le sterilizează și apoi le plasează în adopție către familii responsabile. În prezent, organizația are în grijă aproximativ 80 de pisicuțe și 100 de căței. Un obiectiv important al organizației este de a educa oamenii și de a crește gradul de conștientizare cu privire la importanța sterilizării pisicilor și cățeilor pentru a se preveni astfel abandonul.

Despre Artmark

Fondat în 2008, Artmark este principalul marketplace cultural din piața de artă din România și una dintre cele mai importante case de licitații din Europa de Est. În premieră pentru piața românească de artă, Artmark a lansat în anul 2021 Licitația de Fapte Bune, singura platformă relevantă, care adună la un loc cauze caritabile promovate de asociații, fundații cu tradiție, companii care fac din responsabilitatea socială o valoare internă, dar și colecționari de artă solidari cu acțiunile caritabile pe care Casa Artmark le lansează.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *